Terapia comportamentală aplicată este o știință a comportamentului uman, o tehnică prin care se evaluează mediul în care o persoană trăiește și se intervine în scopul îmbunătățirii comportamentului și adaptării la mediul social.

Studiile au arătat eficientă terapiei comportamentale aplicată în mai multe domenii :

– Copii și adulți cu anumite tulburări mentale;
– Tulburări de dezvoltare;
– Tulburări din spectrul autist;
– Copii și adulți cu dificultăți de învățare;
– Copii și adulți cu dificultăți de adaptare la mediul social;

Obiective ale terapiei comportamentale aplicată:

– crește frecvența apariției comportamentelor dezirabile prin recompensare;
– învață copilul abilități noi (prin învățare sistematică și recompensare predă abilități de autoservire, comunicare, relaționare socială);
– menține anumite comportamente necesare adaptării la mediul social;
– generalizează sau transfera comportamentele dintr-o situație în altă sau de la un anumit mod de răspuns la altul, mai complex (scopul este de a generaliza și transfera tot ceea ce învață în cameră de lucru-la grădiniță, școală, mediu social);
– reduce comportamentele interferante, care pot îngreuna învățarea și relaționarea;
– modifică mediul de învățare pentru că această să se realizeze cât mai eficient, însă pe termen lung se urmărește că persoană să se poată descurcă în orice situație.

Ca și legi specifice logopediei, pot fi amintite cele care îmbrăca următoarele forme:

– orice abatere, în formă și conținut, de la vorbirea standard, marcată prin disfuncționalitatea expresiei și receptivitatea limbajului, constituie o tulburarea a acestuia;
– orice tulburare de limbaj are tendința de a se agrava și consolida în timp, ca deprindere negativă;
– tulburările de limbaj nu presupun un deficit de intelect sau senzorial, dar atunci când apare pe un asemenea fond, ele sunt mult mai grave, mai variate și mai extinse;
– tulburările de limbaj au o frecvență mai mare în copilărie și în perioadele de constituire a limbajului, că urmare a fragilității aparatului fonoarticulator și a sistemelor cerebrale implicate în vorbire;
– toate tulburările de limbaj au un caracter tranzitoriu și sunt corectabile, educabile prin metode specifice logopedice și printr-o serie de procedee cu caracter general;
– tulburările de limbaj începând cu cele mai simple, produc efecte negative asupra personalității și comportamentului subiectului, deoarece ele sunt trăite dramatic și tensional pe fondul unei frustrări și anxietăți;
– tulburările de limbaj nu se transmit ereditar, în timp ce unele structuri anatomice care facilitează producerea acestora se pot regăsi la descendenți;
– tulburările de vorbire, până la vârsta de 3 ani jumătate nu au o semnificație logopedica sau defectologică, ci una fiziologică atunci când sunt produse că urmare a nematurizarii aparatului fonoarticulator sau a sistemelor cerebrale implicate în vorbire;
– tulburările de limbaj prezintă o incidență mai mare și o simptomatologie mai gravă la sexul masculin, comparativ cu cel feminin;
– terapia tulburărilor de limbaj se bazează pe o metodologie corectiv-recuperativă ce se realizează în relație cu dezvoltarea și stimularea întregii activități psihice a subiectului și armonizarea comportamentelor la condițiile mediului înconjurător

Sarcinile logopediei pot fi sintetizate astfel:

1. studierea și asigurarea unui climat favorabil dezvoltării limbajului;
2. prevenirea cauzelor care pot provocă tulburări ale limbajului;
3. studierea simptomatologiei tulburărilor de limbaj și a metodelor și procedeelor adecvate corectării lor;
4. cunoașterea personalitătii și a specificului dezvoltării psihice în general și a limbajului în special;
5. elaborarea unei metodologii de diagnoză diferențială în logopedie;
6. popularizarea științei logopedice și pregătirea persoanelor din anturajul logopedului pentru înțelegerea și sprijinirea acestuia;
7. formarea unor specialiști logopezi cu o solidă pregătire psihopedagogica dar și din domeniile apropiate;
8. studierea și cunoașterea diferitelor aspecte ale deficiențelor senzoriale și mentale legate de formarea limbajului;
9. organizarea activității logopedice și a materialului necesar pentru bună desfășurare a practicii acționale;
10. depistarea populației cu deficiente de limbaj începând cu vârstă preșcolară și organizarea activității în funcție de vârstă și de dificultatea tulburării;

Logopedia contemporană își definește azi menirea fără a se limita la corectarea tulburărilor de limbaj, prevenirea și studierea lor, ae are în vedere educarea și restabilirea echilibrului psiho-fizic și dezvoltării întregii personalități, studierea comportamentlui verbal și a relației acestuia cu personalitatea umană.