Despre autism

Autismul

Una dintre cele mai frecvente întrebări cu care îmi încep ședințele de evaluare este „Ce va îngrijorează la copil? „ Este important pentru mine sa aud exact cuvintele părintelui sau tutorelui legal, pentru ca de cele mai multe ori instinctul de părinte este cea mai fina unealta de evaluare inițială. Iar când, după câteva schimburi de replici, identificăm neputința adulților de a se conecta cu cel mic, lipsa sau sărăcia limbajului expresiv, jocul solitar, sărac sau marcat de o agitație continua, nefondată, haotică, sensibilitate senzoriala sau tactila, diagnosticul prezumtiv este de tulburare din spectrul autist.

De-a lungul timpului, noțiunii de autism i s-a formulat diferite definiții. Derivat din grecescul „auto”=sine însuși, a fost introdus în psihiatrie încă de la începutul secolului XX de către dr. E. Blueler, care făcea referire la pierderea contactului cu realitatea a pacienților schizofrenici adulți. Mai târziu, psihiatrul american Kanner introduce termenul de autism infantil precoce evidențiand incapacitatea copilului mic de a stabili contacte afective cu mediul. Pana în 1989,manualele de psihiatrie și statistica medicală nu diferențiază oficial autismul de schizofrenie.

DSM III îl include în tulburarile pervazive de dezvoltare iar DSM IV introduce noi criterii de diagnostic diferențial

În DSM-5 apare o modificare, transformă abordarea categorială într-una dimensionala, astfel tulburările din spectru autist devin tulburări neurodevelopmentale.

Criteriile de diagnostic sunt:

     A. Carențe persistente în comunicarea și interacțiunea socială care survin în numeroase contexte și care se manifestă, la momentul actual, ori în antecedente, prin următoarele:

1) Carențe în reciprocitatea socio-emoțională, care variază de la abordare socială normala și eșec în susținerea unui dialog, la un nivel redus de împărtășire a intereselor,
emoțiilor sau afectelor, până la eșecul de a iniția sau a răspunde interacțiunilor sociale.

2) Carențe în comportamentele de comunicare nonverbale utilizate în interacțiunile sociale, care variază de la comunicare verbală și nonverbală slab integrată, la anomalii ale contactului vizual și limbajul corporal sau carente de înțelegere și de folosire a gesturilor, până la o totală absență a expresiei faciale și a comunicării nonverbale.

3) Carențe în dezvoltarea, menținerea și înțelegerea relațiilor, care variază de la dificultăți de ajustare a comportamentului pentru a corespunde diferitelor contexte sociale, la dificultăți de a împărtăși jocul imaginativ sau de a-și face prieteni, până la absența interesului față de colegi.

     B. Modelele restrictive, repetitive de comportament, de interese sau activități, care se manifestă prin cel puțin două din următoarele, la momentul actual ori în antecendete (exemplele sunt ilustrative, nu exhaustive);

1) Activități motorii, utilizarea obiectelor și vorbirea – toate cu caracter stereotip și repetitiv (e.g., stereotipii motorii simple, alinierea sau aruncarea jucăriilor, fluturarea
obiectelor, ecolalia, frazele idiosincrazice);
2) Insistența pentru uniformitate, aderența inflexibilă la rutină sau ritualizarea modelelor de comportament verbal și nonverbal (e.g., disconfort major la schimbări minore,
dificultăți de adaptare, modele de gândire rigide, ritualuri de salut, nevoia de a folosi același traseu sau de a consuma aceleași alimente în fiecare zi);
3) Interese foarte restrictive și fixate care au intensitate anormală (e.g., Atașament puternic sau preocupare excesivă pentru obiecte neobișnuite, Interese extrem de
limitate sau de perseverente);
4) Hiper- sau hiporeactivitate la stimuli senzoriali sau interes neobișnuit față de elementele senzoriale ale mediului înconjurător (e.g., indiferență aparență față de
durere, temperatură, reacție adversă față de anumite sunete sau texturi, mirosirea sau atingerea excesivă a obiectelor, fascinația vizuală pentru lumina sau mișcare).

     C. Simptomele trebuie să fie prezente în perioada timpurie de dezvoltare ( mai târziu pot fi mascate prin strategii învățate)

     D. Simptomele provoacă afectare clinică semnificativă în domeniile social, profesional sau în alte domenii importante de funcționare la momentul actual;

     E. Aceste perturbări nu pot fi explicate mai bine prin prezența dizabilității intelectuale (tulburarea de dezvoltare intelectuală) sau prin întârzierea dezvoltării globale. Dizabilitatea intelectuală și tulburarea din spectrul autismului sunt adesea comorbide, pentru a stabili ambele diagnostice de tulburare din spectrul autismului și tulburare de dizabilitate intelectuală, este nevoie ca nivelul de comunicare socială să fie inferior celui așteptat pentru nivelul general de dezvoltare.